ACS FC Dinamo București i-a reziliat contractul antrenorului, iar conducerea a reacționat, chiar în ajunul Crăciunului. Clubul lui Nicolae Badea se află în cel de-al treilea eșalon, iar acum a renunțat la serviciile tehnicianului.
Caz ciudat în fotbalul românesc, acolo unde trei echipe cu numele Dinamo funcționează în același timp. Două dintre ele au aceeași siglă, fără a avea vreo legătură administrativă, fiind vorba despre ACS FC Dinamo București și FC Dinamo București.
Miță Iosif, tehnicianul echipei Dinamo, dar cea condusă de Nicolae Badea, a fost concediat înainte de Crăciun. Dănuț Lupu, membru în conducerea clubului, a oficializat despărțirea de tehnicianul care a condus-o și pe Rapid.
Mihai Stoichiță a fost cel care a confirmat vestea, conform FANATIK, spunând: „Mi-a zis Dănuț că s-au despărțit. Am fost la meci împreună”.
„Ce treabă are că e de Crăciun? E prietenul meu și eu l-am adus la echipă. Poate nu suntem pe aceeași lungime de undă. Eu vreau anumite lucruri, el altele. Nu m-am băgat peste el, nu l-am pus să bage sau să scoată vreun jucător și cred că e mai bine așa”, a spus Dănuț Lupu.
La rândul său, Vivi Răchită a spus ce clauză avea tehnicianul care a fost și la Rapid: „Avea clauză 20.000 de lei și nu voia să plece. Poate i-au plătit-o. Lupu voia să îl dea afară fără clauză. Poate s-au înțeles la 10.000”.
ACS FC Dinamo a promovat în acest an în Liga a III-a, după un baraj cu CSL Ștefănești, scor 6-5 la general. Clubul lui Nicolae Badea este aproape de faliment, se află pe poziția a 7-a în Liga a III-a, Seria a 5-a, cu doar 17 puncte.
FC Dinamo București este echipa recunoscută de marea majoritate a oamenilor drept cea reală, adevărată. Clubul din Superliga are tradiție, este recunoscut de legende și fani, dar are o problemă cu marca.
Marca aparține lui Nicolae Badea, care le-a oferit dreptul „câinilor“ să o utilizeze pe o anumită perioadă. Cum scandalul deja mocnea, afaceristul și-a deschis propriul club Dinamo, ACS FC Dinamo, în Liga a IV-a din București, în urmă cu câțiva ani.
Totodată, în Liga a III-a mai există un Dinamo București, mai precis CS Dinamo, deținut de Ministerul Afacerilor de Interne. Cu Florin Bratu și Ionel Dănciulescu în organigrama clubului, CS Dinamo se află pe poziția a 4-a, sub CSM Alexandria, Progresul Spartac sau Vedita Colonești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER